Femeii îi putem reproşa că este intrigantă, seducătoare, că îi place să flirteze şi să îi manipuleze pe bărbaţi sau că este obsedată de carieră, putere şi ascensiune socială, însă nu îi putem nega un singur lucru : FRUMUSEŢEA.
Încă din cele mai vechi timpuri, bărbaţii au fost preocupaţi de aspectul exterior al femeii şi fiecare epocă şi societate şi-au creat un fel de ideal de frumuseţe feminină căruia i s-au închinat sau pe care l-au slăvit.
În Antichitate bărbaţii apreciau ochii pătrunzători şi nasul lung ca al Cleopatrei, Evul Mediu a fost obsedat de femeia mignona asemeni unei păpuşi, pictorii Renaşterii au ridicat la rang de artă rotunjimile pântecelor şi obrajii roşii ce denotă robusteţe, în timp ce epoca modernă începe să promoveze femeia svelta, proporţională de tip sirenă.
Pentru artişti idealul feminin de frumuseţe variază în funcţie de curentul artistic căruia îi aparţin : romanticii sunt îndrăgostiţi de femeia blondă cu părul lung şi tenul alb, simboliştii preferă contrastul oferit de femeile de culoare, iar postmoderniştii aduc în prim plan femeia exotică din India, Hawai sau Africa.
În egală măsură putem afirma că bărbaţii sunt atraşi de constraste şi că gusturile lor au rămas proverbiale în istoria culturii şi civilizaţiei, ei dorindu-şi întotdeauna ceea ce nu puteau avea : Marc Antoniu iubea originalitatea Cleopatrei, principii şi regiii din America Latină râvneau la frumuseţile scandinave, francezii se lăsau bântuiţi în vise de către femei creole şi ţigănci, iar nordicii suspinau după femeile cu tenul măsliniu.
Bărbatul zilelor noastre pune accentul pe femeia artificială şi "prelucrată" în cabinetele de chirurgie estetică : buze umflate de colagen, implanturi la sâni, extensii ale podoabei capilare şi unghii sau gene false.
Peripulul prin istoria idealului de frumuseţe ne arată că gusturile sunt diferite, însă putem conchide că toţi bărbaţii apreciază frumuseţea exterioară şi se interesează mai puţin de isteţimea sau de inteligenţa femeii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu