joi, 19 august 2010

Legenda tăietorului de bambus

  
 A fost odată ca niciodată un moş şi o babă ce locuiau într-o regiune montană : baba se ocupa cu treburile casei, iar moşneagul era tăietor de bambus.
 
 
   Într-o bună zi, pe când se îndeletnicea cu tăiatul bambusului, moşneagul a găsit un prunc pe care l-a dus acasă şi l-a crescut împreună cu soţia sa. Pruncul era o fetiţă deosebit cu părul blond asemeni lunii, care odată cu trecerea timpului se făcea tot mai frumoasă.
 
 
 
 Când fata ajunse la vârstă măritişului, flăcăii din regiune veneau la moşneag pentru a cere mâna fetei, însă aceasta nu consimţea să se căsătorească şi îi supunea la asemenea încercări astfel încât să nu izbutească să îi aducă lucrul cerut.
 
 
  Faima despre frumuseţea fetei ajunse până la împărat şi acesta s-a hotărât să-şi încerce şi el norocul, însă fecioara îl refuză spunându-i că ea este "fata de pe luna" şi că în curând rudele ei vor veni să o ia şi să o ducă pe plantea lor. Împăratul trimise o armată numeroasă pentru a o păzi pe fată cu părul de aur, însă la un moment dat armele începură să zboare din mâinile gărzilor, iar soldaţii au fost cuprinşi încet, încet de un somn de moarte şi neglijară slujba ce le fusese încredinţată.
 
 
 
 Fata începu să se ridice încet încet către cer, unde fu primită de rudele sale, iar alaiul format zbură către luna.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu