sâmbătă, 21 august 2010

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte (varianta japoneza)

Se zice că odată, demult, în Japonia un om se plimba pe malul mării şi a văzut cum nişte copii chinuiau o broască ţestoasă. Înduioşat de soarta sărmanei broaşte, bărbatul a salvat-o din mâinile călăilor săi şi a depus-o în apa mării, după care şi-a continuat drumul către casă. A doua zi revenind pe plajă, bărbatul întâlneşte aceeaşi broască ce îl invită într-o călătorie în lumea subacvatica, pentru a-i prezenta ceea ce se află dincolo de apele liniştite ale mării. Astfel, călăre pe carapacea broaştei, eroul nostru descoperă castele nemaintalnite, vietăţi marine nebănuite, participă la serbările din lumea marină, învăţa dansul peştilor şi se distrează alături de regina acestui regat.



La un moment dat, însă, omul îşi aminteşte de lumea lui şi îl apucă un dor nebun de casă şi familie, astfel încât o roagă pe regină să îl trimită pe pământ. La plecare, regina îi dăruieşte o cutie şi îl sfătuieşte să o deschidă doar în momentul în care se află în impas sau dacă i s-a întâmplat un necaz.


Întors acasă, bărbatul observă că nimeni nu-l mai cunoştea, că oamenii îşi schimbaseră modul de viaţă, că peisajele erau altele şi că familia şi proprietăţile sale nu mai existau şi o tristeţe profundă a pus stăpânire pe sufletul sau. Abia atunci a realizat că a petrecut sute de ani în lumea de dincolo de ape şi că tot ceea ce îl lega de lumea terestră dispăruse.


După ce a cugetat profund, a hotărât să încalce interdicţia reginei şi să deschidă cutia primită în dar : în momentul în care a deschis-o a simţit cum trupul îi devine neputincios, cum bărba şi părul i se albesc şi şi-a dat seama că în curând îi va veni sfârşitul.


Mulţumiri domnului Hiro Marui pentru această frumoasă legendă japoneză.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu