RAŢIUNE, SUFLET, INTUIŢIE ŞI INFORMAŢIE : atu-urile unei mămici de succes

Când ai adus pe lume un pui de om, ţi-ai dorit să îi poţi oferi ce-i mai bun, pentru a creşte mare.
Dar oare ce nevoi are micuţul tău?
În primul rând: alimentaţie potrivită vârstei, apoi somn liniştit, igienă, o încăpere climatizată corect, hăinuţe care să nu-l deranjeze atunci când doarme ori se joacă, educaţie, atenţie şi multă, multă dragoste. La toate acestea dacă adăugăm jucării care să-i dezvolte imaginaţia, creativitatea – gândirea, motricitatea, totul devine perfect. Numai că trăim în lumea reală şi perfecţiunea există doar în imaginaţia noastră. Indiferent de situaţia financiară a familiei, copilul nu are niciodată împlinite absolut toate aceste nevoi (eu cel puţin, nu cunosc nici un copil atât de fericit, care să le aibă pe toate).

De exemplu: dacă micuţul primeşte hrană bună, doarme suficient, are căldură, haine şi dragoste – nu primeşte educaţia potrivită şi nici atenţia de care are nevoie, deoarece în acest secol al vitezei, părinţii ajung acasă destul de târziu, nu mai au timp pentru el şi copilul creşte alături de bonă, bunici, fraţi, vecini, etc. Iar un copil a cărui mamă este casnică şi al cărui tată este singurul care aduce un venit ce abia le asigură subzistenţa, creşte cu lipsuri materiale evidente, dar primeşte în schimb, toată atenţia şi dragostea mamei, poate şi o educaţie bună, depinde însă de câtă informaţie a fost interesată mama să acumuleze, dar şi de caracterul,
personalitatea şi temperamentul ei.

Şi exemplele ar putea continua, dar obiectul acestui articol nu este acela de a vă face cunoscute situaţii pe care le ştiţi deja, ci de a încerca să vă ajut să conştientizaţi cele patru elemente esenţiale unei mămici care doreşte ceva mai mult decât să perpetueze specia umană.
Toate trebuie îmbinate astfel încât să putem face faţă tuturor provocărilor acestor vremuri şi să oferim micuţilor noştri acel ‚, ce-i mai bun’’ de care vorbeam la început.

Folosim raţiunea atunci când aducem pe lume un copil, doi sau trei şi ne gândim: oare îi/le putem oferi măcar strictul necesar copilului/lor noştri? Eu cred şi sper că da! Doar în cazul unor fanatici religioşi, ori a unor convingeri şi obiceiuri etnice sau de altă natură se întâmplă naşteri necontrolate.

Punem suflet atunci când pregătim hrana sau când aranjăm pătuţul copilului şi atunci când îi sărutăm bubiţa să-i treacă mai repede durerea, când are febră sau îi apare un dinţişor, dar şi când tremurăm alături de el la toate examenele sale.

Intuiţia ne spune când să nu intoxicăm copilul cu antibiotice prescrise de medic doar pentru un început de ‚,roşu în gât’’, fără febră, tuse, dureri ori alte simptome şi să înlocuim cu tratamente naturiste, hrană dietetică, lichide, o mângâiere şi un somn bun. Aici vorbesc doar în cazul meu, nu recomand asta nimănui, nu am nimic împotriva medicilor care prescriu antibiotice, mai ales că sunt cazuri când chiar e nevoie de aşa ceva, deoarece terapia naturistă nu are efect imediat, la fel ca cea alopată!

Fără informare permanentă, fără dezvoltare personală şi fără un efort susţinut, o mamă oferă copilului/lor ei doar jumări cu mămăligă, fasole si varză, ,,că e bun orice, numai să aibă stomacul plin?!’’ nu-l trimite la şcoală ,,că la ce-i foloseşte?!’’, afecţiune puţină ,,că i se urcă la cap’’ şi eventual un tată violent sau alcoolic pentru că ,,un copil nu poate creşte fără tată!’’!

Depinde de fiecare dintre noi ce alegem, pentru că totul se întâmplă în funcţie de ceea ce alegem să fim sau să facem. Şi când vine vorba de un copil, eu cred că trebuie să analizăm atent toate situaţiile în care ne vom afla, înainte de a-l concepe, asta pentru a şti dacă suntem pregătiţi să ne asumăm această mare responsabilitate şi sub ce formă.

Putem avea responsabilitate totală – şi atunci nu mai e loc pentru nimeni, deci adio viaţă de cuplu, prieteni, rude - dispare mama ca persoană, este doar un om care se sacrifică inutil; responsabilitate împărţită – cum e şi normal – ambii părinţi trebuie să contribuie la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, sau responsabilitate parţială - ,,eu l-am făcut, acum ce-o ieşi din el, numai D-zeu ştie !’’.

Ar mai fi o variantă, dar pe aceea nu o pot numi responsabilitate, ci iresponsabilitate, când se concep copiii doar ,,pentru a avea cine să ne dea o cană de apă la bătrâneţe?!’’, mai exact, doar pentru perpetuarea speciei, cum spuneam mai devreme.

Am folosit toate aceste ghilimele, deoarece am citat diverse persoane pe care le-am auzit de-a lungul vieţii şi pentru a vă oferi exemple concrete despre cum nu ar trebui să se comporte un părinte.

Cu toţii trecem prin momente grele în viaţă, dar asta nu ne scuteşte de la îndeplinirea cu succes a sarcinii de părinte, bineânţeles, dacă alegem să fim părinţi.

By CRISTINA STOIAN.