sâmbătă, 9 octombrie 2010

Ecoul...

M-am născut ca și tine pe acest pământ, rod al iubirii sau al greșelii a doi oameni, materie cu suflet în care se luptă îngeri și demoni. Am trecut poate ca și tine pe aceleași străzi, prin aceleași parcuri. Poate ne-am privit în ochi preț de o secundă sau poate ne-am lovit accidental pe trotuarele aglomerate. Dar am mers mai departe, ca toți acești oameni care străbat pământul, cu propriile gânduri, cu măști meschine, cu zâmbete afabile, gonind spre nicăieriul propriu, spre ideea lor de casă și de fericire.
M-am întrebat de multe ori, ca și tine poate, ce gândesc toți acești oameni ce trec pe lângă mine, ce se grăbesc mereu de parcă timpul lor s-ar sfârși crunt abandonându-i în neant.
Ca și tine, poate, am încercat să strig, să le sparg acele măști de cristal, dar pare o lume fără ecou, egoistă și crudă, o lume care a uitat ce este omenia.
Cu toții părem că ne-am întors la timpul preistoric, din toate gâtlejele se aude urletul violent al animalului prins în noi, a demonului ce pune stăpânire pe ultimele redute ale omeniei, ale bunătății dezinteresate, dezarmând îngerul pur din fiecare.
În ecoul surd al singurătății mele îți strig și ție ca și tuturor, trezește-te, dezvelește chipul obosit, aprinde flacăra sufletului, desfă-ți aripile și zboară spre cer.
Acum te las, să te gândești, la ce înseamnă înger, la ce înseamnă a fi om și cum putem învinge. M-am închinat acestei lupte și poate-am să câștig, măcar un suflet dintr-o mie să poată zbura liber, să putem clădi ziduri, inexpugnabile cetăți, ce vor servi în lupta noastră contra indiferenței.
BY BERCEA VALENTIN, STUDENT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu